Mihaela Ceaușescu a oferit detalii despre modul în care anumite personalități culturale au fost vizate de structurile de securitate din blocul estic, ducând la finaluri tragice. În cadrul unei emisiuni, nepoata lui Nicolae Ceaușescu a explicat că decesul sculptorului Virgil Mihăescu nu a fost un accident, ci rezultatul unei acțiuni deliberate. Aceasta a susținut că există suspiciuni privind un asasinat, o opinie împărtită și de alte persoane din mediul artistic.
Mihaela Ceaușescu a declarat că ea, alături de Găitan și alți interlocutori, crede că Virgil Mihăescu a fost împușcat. Deși a încercat în trecut să intervină pentru a salva artiști precum Bebe Rădulescu sau un alt mare sculptor, în cazul lui Virgil Mihăescu situația era deja iremediabilă. Problemele acestuia se acumulaseră pe parcursul unui deceniu întreg, fiind deja prea târziu pentru ca ea să mai poată interveni în favoarea prietenului său.
Conflictul care a atras atenția serviciilor de spionaj a pornit de la relația sculptorului cu soția directorului de la studioul DEFA. Aceasta, o persoană din Germania de Est, a luat o poziție împotriva lui, ceea ce a dus la prinderea acestuia de către autorități. Deși s-a vorbit oficial despre un incident de vânătoare, Mihaea Ceaușescu a menționat că Virgil Mihăescu deținea informații extrem de sensibile care l-au pus în pericol.
Studioul DEFA, fondat în 1946, a fost principala companie cinematografică de stat din Germania de Est, având un personal de mii de angajați monitorizați de Stasi. În perioada de funcționare, schimburile culturale dintre România și blocul est-german au implicat sute de artiști români, care erau supravegheați de Direcția a III-a de Contraspionaj a Securității. Orice contact cu cetățenii străini putea declanșa deschiderea unor dosare de urmărire informativă.
Sistemul de securitate din România socialistă era extrem de vast, cu peste 14.000 de ofițeri și peste 400.000 de informatori activați în aparatul de stat. Istoricii au observat că multe incidente suspecte din anii 1970 și 1980 erau oficial catalogate drept accidente de muncă sau de vânătoare. Această strategie era utilizată pentru a evita orice formă de scandal diplomatic în cadrul structurii Pactului de la Varșovia.
Monitorizarea strictă a contactelor internaționale era o metodă prin care regimul controla influența străină asupra populației. În perioada de funcționare a blocului estic, orice interacțiune neautorizată cu demnitari sau cetățeni din afara granițelor putea duce la deschiderea unor dosare speciale. Această supraveghere constantă a transformat multe relații culturale în instrumente de control și represie politică asupra personalităților publice.