Diana Buzoianu a criticat dur lipsa de reacție a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în urma unei sesizări depuse în urma declarațiilor arhiepicului Teodosie. Aceasta din urmă susținea, acum mai bine de doi ani, că femeile victime ale abuzului psihologic de către soți nu ar trebui să divorțeze, ci să își ducă crucea. Diana Buzoianu a subliniat că abuzul nu reprezintă o cruce de dus pentru femei care trăiesc zilnic această realitate în propria casă.
Sesizarea a fost depusă de Diana Buzoianu pentru a aborda afirmațiile despre violența domestică, însă instituția nu a oferit un răspuns oficial în acest interval de timp. Conform declarațiilor sale, de la momentul declarațiilor arhiepicului au trecut peste doi ani, în care mii de femei au continuat să trăiască în realitatea violenței. Unele dintre ele au reușit să plece sau să ceară ajutor, în timp ce alte femei nu au mai reușit, conform contextului oferit de Diana Buzoianu.
Diana Buzoianu a menționat că instituțiile de stat au obligația legală de a oferi un răspuns argumentat pe baza legislației în vigoare. Ea a susținut că tăcerea și întârzierea instituțiilor au consecințe extrem de periculoase pentru societate. Mesajul transmis prin această neacțiune este că instituțiile sunt de partea abuzatorului, sugerând femeilor să mai aștepte și să îndure, ceea ce este o poziție critică pentru drepturile fundamentale.
În acest context, Diana Buzoianu a menționat că ar putea depune o plângere penală pentru abuz în serviciu. Aceasta a motivat decizia prin faptul că instituția refuză de două ani de zile să se pronunțe pe o sesizare depusă. Ea a subliniat că statul nu are voie să tergiverseze procesele atunci când drepturile fundamentale ale oamenilor sunt puse în discuție, criticând modul în care se gestionează aceste cazuri de discriminare.
Instituțiile care întârzie răspunsul trimit un semnal de nesiguranță pentru victimele violenței, care pot fi de parte abuzatorului în ochii publicului. Diana Buzoianu a evidențiat faptul că această lipsă de pronunțare este o formă de complicitate prin tăcere. Această situație de neacțiune administrativă este văzută ca un obstacol în protejarea drepturilor femeilor împotriva abuzului psihologic și a discriminării evidente.
În România, gestionarea cazurilor de violență domestică și a drepturilor femeilor rămâne un subiect de intens dezbatere publică, fiind adesea legate de modul în care instituțiile de control reacționează la declarații care pot perpetua stereotipuri sau abuzuri. Discuțiile despre protecția victimelor și eficiența mecanismelor de combatere a discriminării sunt esențiale pentru a înțelege modul în care drepturile fundamentale sunt garantate în cadrul juridic actual.