Din 15 septembrie, sistemul judiciar din România intră într-o nouă etapă de gestionare a volumului de cauze prin implementarea unui mecanism de normare a activității. Această procedură va stabili o capacitate de procesare pentru fiecare instanță, bazată pe numărul de judecători care lucrează efectiv și pe nivelul instanței, pentru a corela volumul de dosare cu resursele reale disponibile.
Metodologia prevede valori de referință anuale diferite pentru fiecare nivel de instanță. Pentru un judecător de judecătorie, valoarea este de 288 de dosare, 192 pentru un judecător de tribunal și 119 pentru un judecător de curte de apel. Aceste cifre vor fi aplicate treptat, începând cu o perioadă de tranziție în care valorile vor fi duble sau cu 50% mai mari decât nivelul final.
În cazul în care numărul de dosare depășește capacitatea calculată, cauzele vor fi înscrise într-un registru special și vor fi repartizate ulterior. Dacă o instanță are, de exemplu, o capacitate de cinci dosare pe zi, eventualele cauze care depășesc acest număr vor rămâne în așteptare. Acestea vor fi procesate în ordinea înregistrării, imediat ce apare disponibilitatea sau capacitatea nefolosită din zilele anterioare.
Există însă și excepții de la această regulă de repartizare a dosarelor. Anumite categorii de cauze vor fi repartizate imediat, fără a fi afectate de pragul de capacitate stabilit. De asemenea, președintele instanței sau al secției poate decide repartizarea cu prioritate a unui dosar dacă întârzierea ar putea cauza un prejudiciu grav sau ar afecta exercitarea unor drepturi fundamentale.
Schimbarea vine ca răspuns la volumul masiv de dosare care afectează sistemul de justiție. România înregistrează un număr de cauze noi de trei până la patru ori mai mare decât media europeană, iar numărul de dosare a crescut cu peste 27% între anii 2020 și 2024. În acest interval, numărul de judecători și grefieri a rămas, în linii mari, constant, ceea ce pune presiune pe calitatea actului de justiție.
Implementarea acestui mecanism de normare a activității judecătorilor este o măsură de gestionare a resurselor limitate. Autorii subliniază că timpul de lucru al sistemului judiciar este limitat de numărul de zile lucrătoare și de orele de lucru zilnice. Fără o reglementare a fluxului, creșterea continuă a numărului de cauze ar putea afecta atât durata procedurilor, cât și calitatea deciziilor judecătorești în instanțe.