În România, relația de concubinaj nu este reglementată ca instituție de sine stătătoare în Codul Civil, ceea ce diferențiază radical acest model de căsătorie. Partenerii care aleg să trăiască împreună fără un act de căsătorie nu beneficiază automat de drepturile patrimoniale sau succesorale garantate soților. Indiferent de durata conviețuirii, de 5, 10 sau chiar 20 de ani, legea nu recunoaște un regim de proprietate comun, lăsând partenerii fără protecție juridică automată.
O confuzie majoră persistă în ceea ce privește momentul în care bunurile ar deveni comune, însă realitatea juridică este că durata relației nu produce efecte asupra proprietății. Dacă un partener achiziționează un bun, precum un apartament sau o mașină, și îl înregistrează doar pe numele său, acel bun îi aparține integral. Chiar dacă celălalt partener a contribuit financiar la achiziție, el nu deține drept de proprietate decât dacă este menționat explicit în actul de vânzare-cumpărare sau în cartea funciară.
În cazul unei separări, partenerul care nu este proprietar poate solicita doar recuperarea sumelor investite, nu o cotă din proprietate. Conform articolului 669 din Codul Civil, este necesară dovedirea plății pentru avans, rate sau alte cheltuieli prin facturi, chitanțe sau extrase bancare. Totuși, dreptul de a cere aceste sume este limitat de un termen de prescripție de 3 ani de la momentul plății, ceea ce poate face ca investițiile vechi să fie irecuperabile.
La capitolul moșteniri, statutul concubinului este unul de desventaj extrem, deoarece acesta nu figurează printre moștenitorii legali ai partenerului decedat. Singura modalitate de a moșteni este printr-un testament, însă chiar și atunci, drepturile sunt limitate de rezerva succesorală garantată de lege pentru copii, soți sau părinți. O singură excepție este reprezentată de copiii născuți în cadrul concubinajului, care au aceleași drepturi de moștenire ca cei născuți în cadrul unei căsătorii.
Declarația notarială de concubinaj este un document care poate fi folosit doar în scop probator, de exemplu pentru vizite intime la penitenciar sau proceduri administrative. Aceasta nu creează drepturi patrimoniale și nu echivalează cu o uniune civilă. Pentru o gestionare mai sigură a bunurilor, specialiștii recomandă un contract de conviețuire, prin care partenerii pot stabili clar modul de administrare a proprietăților și regulile în cazul unei eventuale separări.
În sistemul juridic românesc, reglementările privind statutul persoanelor variază semnificativ în funcție de natura relației, de la căsătorie la uniunea civilă sau concubinaj. În timp ce căsătoria oferă un cadru juridic robust pentru protecția partenerilor, concubinajul rămâne în afara regimului de protecție patrimonială automată. Această lipsă de reglementare obligă partenerii să utilizeze instrumente precum contractele de conviețuire pentru a-și securiza interesele financiare și de proprietate.
context_missing: false