Institutul Național de Sănătate Publică se confruntă cu un deficit sever de personal de specialitate, cauzat de decizii de tăiere a cheltuielilor de personal. Simona Pârvu, directorul instituției, a explicat situația dificilă prin care trece organismul, sublidiind faptul că reducerea bugetară afectează capacitatea de răspuns la urgențe de sănătate publică. Această situație pune în pericol monitorizarea riscurilor de mediu și supravegherea epidemiologică a populației.
Problema principală este de natură bugetară, nu juridică, deoarece Ministerul Sănătății a decis tăierea cheltuielilor pentru personal în cadrul instituțiilor din subordine. Institutul Național de Sănate Publică este cel mai afectat, fiind lovit de o reducere de 21% din cheltuielile de personal pentru tot anul 2026. Deși legislația permite angajarea, bugetul este insuficient pentru a plăti noile posturi, ceea ce a dus la plecarea multor specialiști.
În cursul anului 2026, 33 de salariați și-au încetat activitatea, printre care 26 au plecat prin pensionare, unul prin transfer și 6 prin demisie sau acord. Din cauza acestor constrângeri financiare, au fost aplicate opt măsuri de austeritate, inclusiv limitarea indemnizației de hrană și suspendarea plății indemnizației de integrare clinică. O consecință directă este reducerea programului de lucru la 4 zile pe săptămână, pentru două săptămâni pe lună.
Simona Pârvu a avertizat că, în cazul unor evenimente care necesită o mobilizare imediată, precum pandemii sau alertele de siguranță alimentară, sistemul va răspunde cu resurse deja comprimate. Institutul asigură funcții esențiale precum monitorizarea calității apei, a aerului și a solului, dar aceste activități sunt acum subdimensionate. Reducerea capacității de monitorizare preventivă poate avea efecte pe termen lung asupra stării de sănătate a populației.
În prezent, există 52 de posturi vacante dintr-un total de 530 de posturi aprobate, ceea ce reprezintă un deficit de 10% din capacitatea instituțională. Volumul de muncă a fost redistribuit către personalul rămas, care lucrează în condiții de venituri scăzute. Această situație de subfinanțare este critică, având în vedere că România alocă doar 1,4% din cheltuielile de sănătate pentru prevenție, față de o medie europeană mult mai ridicată.
Sistemul de sănătate publică depinde de o infrastructură de inteligență care să detecteze amenințările înainte ca acestea să devină crize majore. Experiența pandemiei din 2020 a demonstrat vulnerabilitatea unui sistem de supraveghere subdimensionat, în condițiile în care România a înregistrat rate de mortalitate ridicate. Reducerea selectivă a personalului în 2026 indică faptul că lecțiile extrase din perioada de criză nu au fost aplicate în gestionarea resurselor de sănătate.