Agresiunile dintre adolescenți reprezintă o realitate alarmantă în România, manifestându-se prin hărțuire online sau violență fizică brutală. Un factor decisiv în evoluția acestor incidente este atitudinea martorilor, care, în loc să intervină, transformă actele de agresiune în spectacole filmate cu telefoanele mobile. Această lipsă de implicare poate transforma o simplă confruntare într-o tragedie, afectând profund atât starea victimei, cât și comportamentul agresorului.
Specialiștii subliniază că agresorii folosesc adesea violența pentru a câștiga statut social sau respect în cadrul grupului de vârstă. Acești tineri, care pot fi ignorați sau abuzați în familie, caută să își impună prezența prin șoc sau intimidare. Subcomisarul de poliție penitenciară Ștefan Mnesciuc explică faptul că violența verbală, psihică sau fizică devine un mijloc de afirmare într-un climat în care umilirea este considerată amuzantă și agresivitatea este recompensată social.
Rolul martorilor este crucial, deoarece aceștia pot stopa sau, dimpotrivă, pot încuraja continuarea brutalității. Ștefan Mnesciuc menționează că spectatorii pot contribui la escaladarea incidentului prin râs, filmări sau prin validarea morală a agresorului. Există chiar o categorie de martori care consideră că victima „și-a căutat-o”, legitimând astfel actul violent. Distribuirea imaginilor pentru popularitate amplifică prejudiciul și transformă suferința copilului într-un spectacol public de amploare.
Lipsa intervenției martorilor poate fi explicată prin mecanismul psihologic al difuzării responsabilității, în care fiecare persoană așteaptă ca altcineva să acționeze. Mulți adolescenți nu intervin din frică de represalii sau de excludere din grup, dar și din cauza blocajului emoțional. Specialistul subliniază că intervenția nu trebuie să fie neapărat o confruntare fizică, ci poate consta în solicitarea ajutorului unui adult, alertarea personalului școlar sau a serviciilor de urgență.
Victimele suferă consecințe pe termen lung, precum hipervigilență sau teama constantă de atacuri repetate. În unele cazuri, presiunea psihică extremă poate transforma victima într-un agresor, ca formă de răzbunare. Ștefan Mnesciuc avertizează că o persoană care ripostează agresiv după o perioadă de umilire poate fi percepută eronat ca fiind agresorul principal, ignorându-se astfel istoricul de suferință care a dus la acea reacție.
Problema violenței în rândul minorilor este strâns legată de mediul familial, factor care poate determina repetarea modelelor de abuz. Felicia Mihai, șef de serviciu, precizează că violența trăită în copilărie crește riscul de tulburări psihice și de implicare în relații abuzive. Dacă aceste modele nu sunt gestionate prin ghidaj psihoterapeutic, există un risc major de transmitere intergenerațională a comportamentelor violente către viitorii adulți.