Copiii din localitățile Leordoasa și Argetoaia, județul Dolj, se confruntă cu condiții de igienă deplorabile în cadrul unităților de învățământ, fiind nevoiți să utilizeze latrine improvizate în curtea școlii. În ciuda anului 2026, aceste școli funcționează fără acces la apă curentă și fără autorizații sanitare adecvate. Această situație de marginalizare pune sub semnul întrebării eficacitatea investițiilor promise de autoritățile de la nivel central și local în sectorul educației.
În localitatea Leordoasa, problema a devenit vizibilă după ce presa locală a raportat starea de degradare a infrastructurii. Ca răspuns la presiunea publică, au început lucrări pentru instalarea unui container care va fi alipit vechii clădiri școlastice. Această soluție este descrisă ca fiind improvizată, dar necesară pentru a asigura un minim de demnitate și igienă elevilor. Înainte de acest pas, copiii trebuiau să traverseze curțile școlii pentru a ajunge la toalete dărăpănate și insalubre.
Situația este similară și în comuna Argetoaia, unde chiar și în grădinițe lipsa apei și a condițiilor de igienă afectează sănătatea celor mici. Elevii sunt adesea nevoiți să se țină în pauză pentru a evita deplasarea la instalațiile precare. Elena Dabega, consiliera primarului din Argetoaia, a declarat că primarul a intervenit pentru a demara lucrările necesare la toaletele din interior. Totuși, frustrarea directorilor rămâne mare, deoarece investițiile depind de prioritățile primăriilor, nu direct de nevoile școlilor.
Problema școlilor cu toalete în curte este considerată un fenomen specific României, în contrast cu țările vecine precum Bulgaria, Polonia sau Ungaria. Jurnalistul Mihai Peticilă subliniază că, în aceste state, proiectele școlare au prevăzut de la început instalații sanitare în interiorul clădirilor. În România, deși au existat programe de finanțare începând cu 2017 și fonduri din PNDL sau PNRR, numărul unităților cu probleme sanitare a crescut de la 74 de cazuri în urmă cu doi ani, la 96 de unități în prezent.
Deși guvernele succesive au alocat sume pentru modernizarea școlilor, realitatea de la marginea țării rămâne una de resemnare. Localnicii susțin că banii au fost disponibili și de la Uniunea Europeană, însă investițiile s-au limitat adesea la lucrări superficiale, precum vopsirea clădirilor. Această discrepanță între bugetele de miliarde de euro investite în infrastructura școlară și prezența latrinelor în curți indică o gestionare deficitară a fondurilor destinate educației și a sănătății copiilor.
Evoluția politicii publice în educație arată o dificultate majoră în transformarea fondurilor în condiții de viață civilizate. Deși există hotărâri de guvern care repartizează sume pentru comunitățile locale cu probleme sanitare, numărul școlilor afectate pare să fie în creștere. Această situație reflectă un paradox social în care apartenența la Uniunea Europeană nu se traduce neapărat printr-un standard de viață modern pentru copiii din mediul rural românesc.