Alegătorii care l-au susținut pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale din 2025 manifestă semne clare de nemulțumire față de activitatea sa de la Cotroceni. Această stare de dezamăgire este ilustrată de dezbaterile de pe platforma Reddit, unde cetățenii își exprimă regretul și se întreabă dacă Elena Lasconi ar fi fost o alternativă mai bună. Fenomenul reflectă o prăbușire a așteptărilor în raport cu promisiunile electorale făcute în timpul campaniei.
Sociologul Valentin Fulger explică faptul că cea mai mare dezamăgire o au cei care au votat din convingție. În cazul celor care aleg „răul cel mai mic” sau votează împotriva celor de la putere, există o formă de acceptare a faptului că situația nu se va schimba radical. Diferența dintre promisiunile de campanie și realitatea de după accesarea funcției creează un sentiment de înșelare profundă la nivelul întregului electorat.
Transformarea atitudinii politicului după câștigarea alegerilor este un factor critic în această scădere a încrederii. În perioada campaniei, candidații sunt accesibili și oferă chiar numărul de telefon, însă, odată cu accesarea funcției, devin personaje inaccesibile, vizibile doar la televizior. Această schimbare de comportament este urmată de părăsirea angajamentelor asumate, oferind în schimb scuze sau atribuind vina asupra altor instituții pentru neputința de a implementa schimbările.
Reevaluarea alternativelor electorale, precum cazul Elenei Lasconi, apare ca un mecanism de gândire contrafactuală. Alegătorii compară realizările actualului președinte cu imaginea de „ce ar fi putut fi” candidatul pierdut, fără a avea dovezi concrete că alternativa ar fi performat mai bine. Acest proces de comparație subiectivă alimentează votul de sancțiune, care tinde să devină dominant la următoarele scrutinuri, afectând stabilitatea partidelor consacrate.
În lipsa unor alternative convingătoare, mulți români aleg în continuare „cea mai bună variantă slabă” pentru a evita disonanța cognitivă. Această strategie de supraviețuire politică îi determină pe unii să îl apere pe politicianul care i-a dezamăgit, considerând că restul ofertei politice este nesatisfăcătoare. Astfel, chiar și în condiții de nemulțumire, alegătorii pot rămâne în jurul unor figuri precum Băsescu sau Iohannis, din lipsă de opțiuni reale.
Încrederea în Parlament și în partidele politice din România a ajuns la un nivel extrem de scăzut, fiind estimată la aproximativ 24%. Această prăbușire a credinței în instituțiile statului favorizează ascensiunea candidaților antisistem și crește riscul de absenteism la urne. Pentru mulți cetățeni, renunțarea la participarea la vot devine singura reacție în fața unui sistem pe care îl consideră imuabil și lipsit de capacitate de schimbare.