Ministerul Turismului este criticat pentru utilizarea unor sume de milioane de euro în campanii publicitare care nu sunt susținute de o strategie de marketing clară. În loc de o abordare bazată pe cercetare, segmentare și măsurarea impactului economic, autoritățile par să prioritizeze achiziția de vizibilitate prin afișaje internaționale, precum cele din Times Square sau campanii desfășurate în Marea Britanie. Această metodă de gestionare a fondurilor publice este privită ca o simplă bifare a unor indicatori de audiență, fără a genera turiști reali.
Un element central în aceste campanii este colaborarea cu Charlie Ottley, un britanic care pare să fi transformat nevoia de validare a românilor într-un model de afaceri profitabil. Materialele sale video sunt descrise ca fiind produse sentimentale, bazate pe peisaje frumoase și declarații de dragoste pentru România, menite să provoace o reacție emoțională în rândul populației locale. Charlie Ottley nu vinde țara străinilor, ci le oferă românilor o imagine idealizată a propriei țări, fiind plătit din bani publici pentru acest serviciu.
Problema fundamentală constă în confuzia dintre publicitatea pură și marketingul turistic eficient. În timp ce publicitatea poate asigura o expunere largă, de exemplu prin milioane de vizualizări promise de agenții, aceasta nu garantează intenția de cumpărare sau rezervări hoteliere. Există o prăpastie între a fi văzut de mase și a fi ales ca destinație de călătorie. Ministerul pare să se mulțumească cu cifrele de audiență raportate de advertiseri, fără a analiza costul real al atragerea unui turist suplimentar.
Criticii subliniază că alegerea unor astfel de contracte ridică semne de întrebare privind competențele de marketing necesare. Nu există dovezi că filmările realizate de Charlie Ottley pot converti notorietatea în beneficii economice măsurabile pentru sectorul hotelier sau pentru restul industriei. În loc de un brand de țară construit pe obiective economice, România pare să finanțeze o formă de validare externă, unde un străin care laudă țara este considerat mai valoros decât un specialist care ar putea explica deficiențele de vânzare.
Această situație reflectă o lipsă de capacitate de a transforma frumusețea naturală a țării într-un avantaj economic sustenabil. În loc să investească în strategii de conversie, resursele sunt direcționate către campanii care oferă doar satisfacția psihologică de a fi lăudați. Rezultatul este un ciclu în care ministerul bifează activități administrative, Charlie Ottley obține profituri, iar contribuabilii plătesc pentru o imagine care nu produce prosperitate reală prin creșterea numărului de vizitatori străini.
În contextul gestionării resurselor publice în România, deciziile administrative privind bugetele de stat sunt adesea supuse dezbaterilor privind eficiența lor. Deși alte instituții sau guverne pot aborda planuri integrate pentru siguranță sau dezvoltare, în cazul turismului, accentul pare să cadă pe consumul de imagine. Lipsa unei strategii de marketing structurate transformă cheltuielile în simple acte de promovare a unei stări de spirit, fără un impact direct asupra indicatorilor de creștere economică ai sectorului.