Problematica utilizării contractelor ca instrumente de delapidare este una complexă, în special în operațiunile comerciale unde diminuarea patrimoniului nu se face prin sustragere directă, ci prin raporturi contractuale aparent licite. În astfel de cazuri, valoarea prestațiilor este supraevaluată în mod deliberat pentru a permite transferul nejustificat de fonduri. Această practică transformă contractele de antrepriză sau de prestări servicii în mecanisme de însușire frauduloasă a banilor societății.
Executarea materială a unor lucrări sau servicii, fie ea integrală sau parțială, nu anulează automat caracterul infracțiunii de delapidare. Diferența dintre valoarea reală a unei prestații și prețul convenit poate reprezenta exact valoarea patrimonială însușită fără drept. Este esențială distincția între o decizie comercială neinspirată și situația în care supraevaluarea este un instrument deliberat de transfer al fondurilor către o altă persoană fizică sau juridică.
Administratorii societăților nu trebuie să intre în posesia sumelor de bani pentru ca fapta să fie calificată drept delapidare. Conform art. 295 C.pen., infracțiunea incriminează însușirea de bani nu doar în interes propriu, ci și „pentru altul”. Transferul direct al banilor scripturali din contul societății în contul unui terț constituie modalitatea concretă prin care se realizează această însușire frauduloasă, fără ca administratorul să dețină personal sumele.
Există o diferență juridică între delapidare și folosirea cu rea-credință a bunurilor sau creditului societății, prevăzută prin art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990. Atunci când o operațiune depășește sfera utilizării prejudiciabile și implică elemente de însușire frauduloasă, se aplică prioritar calificarea de delapidare. Aceasta se face și prin raportare la clauza de subsidiaritate prevăzută de art. 281 din Legea nr. 31/1990.
Analiza acestor operațiuni necesită verificarea realității prestațiilor, a justificării economice și a destinației sumelor transferate. Prezența unor facturi, contracte sau devize nu poate înlocui această investigație, la fel cum o simplă supraevaluare nu poate duce automat la reținerea infracțiunii fără dovezi clare. Este necesară o examinare atentă a raporturilor dintre persoanele implicate pentru a stabili dacă există o intenție de a transfera patrimoniul în folosul unor terți.
În cadrul sistemului juridic, gestionarea patrimoniului social este strict reglementată pentru a preveni pierderile financiare cauzate de decizii nejustificate. În România, astfel de dosare de delapidare pot implica sume semnificative, precum în cazul unor cazuri recente care au vizat chiar taxele studenților de la Universitatea din București, unde s-a susținut că peste 1,6 milioane de lei au dispărut din evidențe.