Propunerile de reformă administrativă din România vizează o reorganizare profundă a hărții județene, punând sub semnul întrebării actuala structură a zonei București-Ilfov. Discuțiile din coaliție și din Parlament includ o redesenare a hărții, în contextul unui pachet anunțat de PSD pe 9 noiembrie 2026, care vizează comasarea comunelor mici și a orașelor cu sub 10.000 de locuitori. Miza principală este transformarea aglomerării într-un organism funcțional, capabil să gestioneze transportul și dezvoltarea imobiliară.
O direcție puternic susținută este integrarea completă a Ilfovului într-o structură metropolitană cu Bucureștiul, ceea ce ar implica desființarea Consiliului Județean Ilfov. Vlad Gheorghe, consilierul premierului pe reorganizare administrativă, susține că această măsură ar aduce economii și ar elimina suprapunerile administrative. În același sens, Alin Apostol a calificat Ilfovul drept o construcție anacronică, în timp ce consultantul fiscal Gabriel Biriș a subliniat necesitatea unei planificări integrate pentru a stopa transformarea localităților limitrofe în cartiere-dormitor.
Economistul Cristian Păun propune o reformă radicală: Bucureștiul să preia întreg județul Ilfov, formând o singură unitate administrativ-teritorială, eventual un județ București. Această viziune presupune desființarea sectoarelor Bucureștiului pentru a avea un singur primar și un singur consiliu, lăsând doar structuri teritoriale simple pentru servicii de proximitate. Păun argumentează că zonele metropolitane ar trebui activate rapid, fără a mai depinde de criterii precum numărul de locuitori, evitând astfel duplicarea serviciilor precum poliția locală.
Pentru implementare, politicienii pot analiza modele europene diverse, precum cel al Londrei, unde un primar ales direct gestionează strategia metropolitană, în timp ce consiliile locale rămân responsabile de serviciile zilnice. Madridul oferă un model de comunitate autonomă care acoperă întreaga zonă metropolitană, reducând fragmentarea. Alternativ, Parisul folosește un model de cooperare intercomunală care nu desființează comunele, dar suprapune un nivel de coordonare peste structurile locale existente, oferind o posibilă soluție de tranziție.
Alte exemple relevante sunt Berlinul și Viena, care funcționează după modelul orașului-stat, unde administrația municipală și cea regională coincid. În aceste orașe, structurile executive și legislative sunt duble, însă nivelul de proximitate este păstrat prin administrații de sectoare cu competențe limitate. Succesul unei astfel de reorganizări în România depinde, conform experienței europene, de claritatea competențelor și de capacitatea de a elimina duplicatele instituționale, asigurând în același timp o legitimitate democratică la nivelul deciziilor majore.
Calendarul reformei este unul strict, cu consultări publice și eventuale referendumuri locale programate să fie stabilite până la data de 1 martie 2027. Ulterior, urmează o a doua etapă de reorganizare a unităților administrativ-teritoriale. Această perioadă de tranziție este crucială pentru a decide dacă România va opta pentru o fuziune completă sau pentru un model hibrid de cooperare metropolitană între București și Ilfov.